5 motive sa nu amani deschiderea unui cont de pensii private

Email
LinkedIn
Facebook

Am vorbit intr-un articol anterior despre motivele pentru care ai nevoie de o pensie privata. Chiar daca momentul retragerii din activitate pare foarte indepartat, nu e niciodata prea devreme sa incepi sa contribui la un fond de pensii private.

 

Dimpotriva, orice analist financiar iti va recomanda sa o faci cat mai devreme. Iata de ce:

 

1. Cu cat incepi mai devreme, cu atat vei putea strange mai multi bani

 

La modul ideal, ar trebui sa deschizi un cont de pensie privata inca de la primul job. Chiar daca nu poti contribui foarte mult la inceput, chiar si sume modice ca 50 sau 100 de lei lunar vor face o diferenta majora la momentul pensionarii.
Pensiile private sunt o investitie pe termen lung. La fel ca in cazul oricarei investitii de acest gen, cu cat incepi mai devreme si contribui mai constant, cu atat te vei bucura de un profit mai mare pe termen lung.

 

2. Neprevazutul se poate intampla oricand – e important sa ai o plasa de siguranta

 

Banii pe care ii depui intr-un cont de pensie privata sunt ai tai si poti avea oricand acces la ei. Da, chiar si inainte de varsta de pensionare, daca specifici asta de la deschiderea contului.

 

Ca atare, in cazul unei imbolnaviri sau al altuiu eveniment neprevazut, poti conta oricand pe acesti bani. Desigur, ar fi preferabil sa te poti baza pe alte surse, insa situatiile neprevazute sunt rareori ideale. O plasa de siguranta in plus e mereu bine-venita.

 

3. Pensia privata e facultativa, dar cruciala

 

Stim, pilonul III nu este obligatoriu, asa ca majoritatea salariatilor il ignora. E mult mai usor sa te gandesti ca “te vei descurca”, vei gasi o solutie pana atunci.

 

Dar statistica nu este deloc de partea acestei atitudini. Conform APAPR, in prezent, un salariat sustine 1,13 pensionari. In anul 2031, persoanele care au in prezent peste 40 de ani vor incepe sa iasa masiv la pensie, urmand ca pana in 2041 un salariat sa sustina 2,5 pensionari, adica mai mult decat dublu fata de situatia actuala!

 

Iti recomandam sa nu astepti sa afli pe piele ta cum se va rezolva aceasta problema matematica.

 

4. Iti poti decide chiar tu varsta de pensionare

 

Visezi sa te retragi undeva la tara sau intr-un oras insorit la pensie? De ce sa nu o faci mai devreme, atunci cand te poti bucura mai mult de noua locatie?

 

Probabil pentru ca jobul sau afacerea te tin legat de orasul in care te afli acum. Pensia privata te poate ajuta sa te retragi din activitate mai devreme.

 

Cat de devreme? Asta depinde de cat de repede incepi sa cotizezi la pilonul III si de valoarea cotizatiei tale. Oricum, nu vei fi nevoit sa astepti varsta “oficiala” de pensionare, care pare sa creasca in continuu.

 

5. Ai timp sa evaluezi constant fondul de pensii la care contribui

 

Apetitul pentru risc se poate modifica de-a lungul vietii tale (in plus, nu uita ca speranta de viata este in crestere!). Astfel, poate ca vei incepe sa investesti intr-un fond de pensii potrivit pentru cineva cu un apetit pentru risc redus.

 

De-a lungul perioadei de cotizare, insa, aceasta optiune se poate schimba. Pe masura ce intelegi mai bine instrumentele financiare si optiunile pe care le ai, poti alege sa-ti asumi mai multe riscuri pentru beneficii mai mari.

 

Sau poti face miscarea inversa in perioade de incertitudine economica, ceea ce iti va pune la adapost investitia. Decizia e mereu a ta, dar e important sa-i oferi pensiei tale private suficient timp pentru a-si arata potentialul.

Cauta

Postari similare

Postari recente

Categorii

Etichete

Scroll to Top