Investițiile în Departamentele Specializate au adus Creșteri Majore în S1 2019

Share on email
Email
Share on linkedin
LinkedIn
Share on facebook
Facebook
Investițiile în Departamentele Specializate au adus Creșteri Majore în S1 2019

Investițiile din anul precedent s-au făcut simțite în prima jumătate a anului 2019, printr-o dezvoltare a companiei pe toate planurile. Departamentele de asigurări Corporate și Life & Health conduc creșterea volumelor de asigurări, dividendele acordate investitorilor sunt în urcare, și proiectele adoptate în decursul anului anterior au un efect pozitiv asupra bunei funcționări a Transilvania Broker de Asigurare S.A. Pe lângă aceasta, am continuat implicarea socială în proiectul de suflet – ACS Transilvania, care a ajuns deja un lider în regiune datorită pasiunii micilor fotbaliști și a dedicării antrenorilor.

I. Creșterile pe Tipuri de Asigurări

În 2019, am continuat să dezvoltăm liniile de asigurări facultative și să investim în departamentele noastre specializate (Corporate și Life & Health), iar rezultatele obținute sunt pe măsură. Astfel, sfârșitul S1 2019 aduce creșteri impresionante, în asigurările pentru persoane juridice:

Asigurări pentru Material Feroviar și Rulant+286%
Asigurări pentru Aeronave+89%
Asigurări pentru Bunuri în Tranzit+71%
Asigurări de Garanții+55%
Asigurări Agricole+30%
Asigurări de Răspundere Civila Generală+22%
Asigurări pentru Nave Maritime și Fluviale+22%
Asigurări pentru Incendiu și alte Calamități+16%

La rândul său, departamentul Life & Health aduce și el rezultate considerabile: volumul de Asigurări de Sănătate, încă în creștere după boom-ul de 189.06% înregistrat în S1 2018, demonstrează că această piață mai are până la maturitate. De asemenea, creșterea Asigurărilor de Viață cu 37%, în comparație cu 8,90% în S1 2018, ne sugerează că acest sector începe să se dezghețe pe piața românească, ceea ce reflectă o dezvoltare a educației în asigurări și o mai bună conștientizare a populației a beneficiilor unei astfel de polițe.

Asigurări de Sănătate+63%
Asigurări de Viață+37%

II. Relația cu investitorii

După cum ne-am obișnuit încă de la listarea la Bursa de Valori București, și în acest an am distribuit dividende către acționarii companiei. La data de 20 iunie, au fost achitate dividendele aferente anului 2018, însumând 3.2 milioane de lei. Această sumă reprezintă echivalentul a 81% din profitul anului 2018, de 3.96 milioane de lei în creștere cu 16% față de anul precedent. Valoarea dividendului brut/acțiune este de 1,28 lei/acțiune, cu 0,24 lei mai mare în comparație cu dividendul brut din aceeași perioadă a anului precedent, raportat la cotația din acea dată a acțiunii cu semnul bursier TBK, oferind un randament de 10%. Acest randament, plasează compania Transilvania Broker în topul companiilor listate pe Bursa de Valori București după randamentul oferit pe dividendele anului 2018.

III. Gala Transilvania Broker

Ca în fiecare an, Gala Transilvania Broker organizată în luna mai, a adus împreună o echipă dedicată și serioasă, care se bucură de continue creșteri, atât de agenți, cât și de volume de asigurări. I-am avut de asemenea alături pe partenerii noștri asigurători cu care am discutat planurile de viitor și obiectivele comune, întărindu-ne convingerea că vom avea o colaborare și mai productivă cu aceștia pe termen lung.

IV. Implicare socială

Tot pe termen lung sunt și obiectivele noastre pentru comunitate. Suntem conștienți că o populație fericită și sănătoasă înseamnă clienți fericiți. Astfel, ne bucurăm să contribuim la găsirea și dezvoltarea talentului sportiv din județul Bistrița-Năsăud. Ca în fiecare an, școala de fotbal A.C.S. Transilvania, înființată în 2014, înregistrează rezultate tot mai bune atât în competițiile interne, cât și în cele internaționale, cu ajutorul antrenorilor dedicați și cu suportul echipei Transilvania Broker. Ne bucurăm să susținem fără niciun fel de taxă mai mult de 70 de copii motivați și îndrumați de patru antrenori care se dedică în totalitate succesului lor.

Câteva realizări ale micuților sunt:
• Grupele de vârstă 2006, 2008, 2009/2010 sunt campioanele Județului Bistrița Năsăud, calificate la turneele semifinale pe categoriile lor de vârstă;
• 14 jucători din cadrul ACS Transilvania fac partea din selecționata județului la U13;
• Jucătorul Mario Iuga a fost convocat în luna aprilie la lotul național U13;
• Două grupe de campioni U10 (2009), respectiv vicecampioni U8 (2011) la Cupa Interstar Sibiu;
• Două grupe de campioni la Cupa Municipiului Reghin, U11 (2008), respectiv U9 (2010);
• Două grupe de campioni la Cupa CFR Cluj, U10 (2009), respectiv U9 (2010);
• Au finalizat în top 10 la cel mai puternic turneu internațional organizat în Europa – Alpas Cup ediția a 10-a, Zagreb, Croația – la categoria U11 (2008);
• Participare la Judesburg Cup, Austria, grupa 2010 (U9);

Astfel, la cinci ani de la înființarea clubului, suntem mândri să afirmăm că proiectul are un impact real asupra comunității și suntem optimiști că le va îndeplini visurile multor generații de copii talentați de acum încolo.

V. Proiecte Transilvania Broker

Încă din primii ani de activitate, Transilvania Broker de Asigurare S.A. a fost un pionier al adoptării tehnologiei în domeniul asigurărilor și suntem conștienți că succesul nostru se datorează în mare parte acestei continue evoluții. Astfel, S1 2019 a fost marcat de o serie de proiecte pentru eficientizarea și standardizarea comunicării, atât interne, cât și cu clienții și potențialii colaboratori. Am introdus o platformă de notificări în rețeaua online a companiei pentru anunțuri cu un impact real și suntem în cursul implementării unui sistem de tip livechat pentru comunicarea intra-organizațională și cu potențialii clienți sau colaboratori pe website-ul companiei. În ceea ce privește imaginea companiei, am continuat procesul de standardizare a elementelor de branding în toate francizele Transilvania Broker de Asigurare S.A. din țară, totodată începând procesul de adopție al unei adrese de email unică, @transilvaniabroker.ro.

În ceea ce privește planurile de viitor, suntem determinați să păstrăm un nivel înalt de investiții, pentru a crește calitatea serviciilor și a extinde baza de clienți mulțumiți. Privim, în continuare, către viitorul asigurărilor, dorind să menținem inovația ca prioritatea numărul unu a companiei și către cel al comunitățiilor care ne-au ajutat să ajungem unde suntem astăzi.

Scroll to Top

In ce limba doresti sa fie afisat continutul?

Dorim sa stim limba in care doresti sa fie afisat continutul site-ului pentru a va personaliza experienta.